ESTE VREMEA CA FAMILIILE NORMALE SĂ SE TREZEASCĂ…Nu mai există nici o îndoială, ceea ce se întâmplă în Norvegia este un experiment, care se dorește extins la nivel european, cel puțin. Numai cei care dorm cu ochii deschiși sau sunt superficiali, nu doresc să vadă această realitate. Încrâncenarea „roboților” de la Barnevernet nu are altă explicație. Sunt înebuniți de ură, pentru că o familie creștină puternică a refuzat să accepte omerta impusă de acești răpitori de copii. Am primit din nou, din partea unui părinte un material interesant care dezvăluie manipularea prin care adepții statului asistențial încearcă să creeze teme false sau intenționat denaturate, cu scopul de a distrage atenția de la abuzurile Barnevernetului norvegian:
„Cugetările unui părinte
În cugetarea anterioară observam faptul că dezbaterile publice din România în legătură cu drama familiilor din Norvegia cărora le-au fost luați copiii de către Barnevernet se structurează pe două direcții, denumite generic familiștii și instituționaliștii.
Familiștii cred că binele, echilibrul psiho-emoțional și dezvoltarea armonioasă a personalității copilului sunt cel mai bine asigurate în cadrul familiei naturale. Instituțiile ar avea doar rolul de a ajuta familia în acele situații în care resursele materiale și sociale ale părinților sunt limitate. Decăderea din drepturile parentale trebuie să fie o soluțiede excepție în cazuri extreme de tulburări psihice grave,care ar afecta profund discernământul și comportamentul părinților.
De partea cealaltă, instituționaliștii cred că dușmanii ceimai periculoși pentru binele și viitorul copiilor suntpărinții. Instituția știe ce este mai bine pentru copil și prin urmare, în virtutea acestei pretenții, are dreptul să smulgăcopiii din familie și să-i educe în spiritul concepției anti-familie. Instituția are monopolul asupra copiiilor.
Cred că datorită amplorii și duratei manifestațiilor pro-familie atât în România cât și peste hotare, instituționaliștii își văd amenințat proiectul de a promova cultura anti-familie, adică de a duce familiile din România pe drumul Norvegiei. În acest context, au trecut la o formă de atac încrucișat. Astfel, pe de o parte, au lansat în spațiul public statistica înspăimântătoare a existenței a peste 10,000 de copii abuzați în România, iar pe de alta, teoria conspirației rusești – în spatele familiștilor ar fi rușii.
Ca părinte, cuget la situația celor peste 10,000 de copii abuzați, conform statisticii instituționaliștilor, și mă înfiorla gândul că acești copii sunt expuși unor rele tratamentecare le poate afecta dezvoltarea psiho-emoțională, cognitivă și comportamentală pentru tot restul vieții. Dar pentru un părinte ar fi de ajuns și un singur caz de copilabuzat ca să declanșeze dorința de a veni în ajutorul aceluicopil. Părintele adevărat nu este ca instituția, adică nu operează cu procente și statistici, ci cu ființe reale. Părintele adevărat se întreabă, pe bună dreptate, ce s-a întâmplat cu acei părinți de au ajuns să-și pervertească celmai nobil instinct al naturii umane – instinctul matern și patern? Să fie vorba de dependența de alcool, de droguri? Să fie vorba de tulburări neuro-psihice? Să fie vorba de familii dezorganizate? Să fie vorba de familii defavorizate economic și/sau social?
Instituțiile ar trebui să știe exact despre ce este vorba. Șidacă numărul a ajuns la peste 10,000 de copii abuzați, estenormal să ne întrebăm ce program de recuperare are instituția pentru aceste familii. A te mulțumi doar cu varianta de a despărți copiii de părinți, mi se pare greu de înțeles. Și părinții respectivi și copiii lor sunt ființe umanecare au valoare, care au dreptul la stima de sine, au dreptul la demnitate și asistență de specialitate în funcție de naturaproblemei. Însă dincolo de statistici, instituționaliștii nu ne spun ce au făcut pentru aceste familii. Planul lor este să ceară mai multă putere pentru instituții. Nu binele familiei este preocuparea lor, ci puterea de a scoate copiii de sub autoritatea parentală și plasarea lor sub autoritatea instituției.
Ce este interesant, este tocmai faptul că familiile de români din Norvegia, care sunt invocate de agenda instituționaliștilor din România, sunt familii echilibrate, au un comportament responsabil, nu sunt dependenți de droguri sau alcool, nu au fost diagnosticați cu tulburări neuro-psihice, au o situație materială decentă. Așa că ne putem întreba, de ce au ales instituționaliștii români să se folosească de cazul unor familii echilibrate din toate punctele de vedere pentru a promova dreptul instituției de a despărți abuziv copiii de părinți? De ce nu fac deosebire între cazurile patologice și cele normale? După opinia mea tocmai datorită agendei lor de a lupta împotriva familiei normale, instituționaliștii invocă situații anormale(10,000 de copii abuzați) pentru a lovi în familiile normalede români care sunt abuzați brutal de instituțiile din Norvegia. Odată câștigată lupta mediatică împotriva familiilor din Norvegia, instituționaliștii vor avea caleliberă să lupte împotriva familiilor normale din România. Dacă vor reuși să anestezieze conștiința publică a românilor cu asemenea strategii, instituționaliștii vor aveacalea liberă să distrugă în numele experților și a legilor promovate de ei familiile normale din România.
În concluzie, preocuparea instituționaliștilor nu este să ajute la normalizarea situațiilor anormale, ci să le invoce ca argument în lupta lor împotriva familiilor normale! Agenda nemărturisită public este distrugerea familiei normale – le confiscă pruncii și îi vor educa în spiritul anti-familie normală. Oamenii a căror cuget este adormit, vor ajunge să creadă că anormalul este normal și normalul este anormal. Este vremea ca familiile normale să se trezească!
Un părinte oarecare.”
P.S. „Ideea conspirației rusești în cugetarea următoare.”
Cu toată lupta și încercarea disperată de a-i discredita pe cei care protestează în favoarea familiei Bodnariu, românii se mobilizează exemplar peste tot în lume și luptă pentru frații lor. Sunt și unii care se tot întreabă dacă facem bine că protestăm, dacă nu cumva ne expunem prea tare, dacă nu ar trebui noi să stăm liniștiți…vorba aceea „copii…așezați-vă liniștiti.” Nu contest sinceritatea nimănui, deși imi rezerv dreptul să am îndoieli, dar când sinceritatea se confundă cu naivitatea, avem o problemă. Dacă vrem, pentru copiii și nepoții noștri, o țară cu familii normale…este vremea să ne trezim!
Samy Tuțac
O femeie îmbrăcată într-o rochie de bumbac şi soţul ei, îmbrăcat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston, şi ajungând la Universitatea Harvard s-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui instituţiei. Aceasta i-a scanat cu scârbă pe cei doi țărănoi și i-a tergiversat o jumătate de zi. “E foarte ocupat”. Oamenii au stat cuminți la ușa mai marelui peste harvardiști iar secretara i-a ignorat cu dispreț, sperând că va scăpa de ei. Smerenia lor îi declanșa furie! Așa că după ce-au făcut ore întregi de planton cei doi au fost primiți de președinte care, cu aere de popă de țară, le-a ascultat oful. Cei doi au avut un băiat student la Harvard care murise într-un accident iar acum doreau să construiască ceva pentru el în campus.
“Nu putem ridica o statuie fiecărui student care a învățat aici apoi a murit. Am deveni cimitir”, fu refuzul președintelui plictisit de o asemenea companie. Cei doi însă doreau să construiască o clădire. Președintele i-a luat iar peste picior. “Dumneavoastră să donați o clădire? Am dat 7 milioane de dolari pe aceste clădiri”, zise el în dorința de a se debarasa de cei doi. “Numai atât? Atunci de ce să nu ne facem noi o universitate nouă…”.
Văzându-se refuzați, Leland Stanford şi soţia sa s-au ridicat şi au plecat. S-au dus la Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității “Stanford”, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Astăzi Universitatea Stanford este cea mai bine cotată din lume. Spre locul întâi unde s-a urcat, priveşte de jos şi… Harvard.
Ca şi preşedintele Hardvard-ului, adeseori privim de sus fraţii, oamenii, pe cei de lângă noi. Îi vedem aşa de simpli. Neînsemnaţi. Având atitudini de Iair, am vrea ca toţi să se dea la o parte. Noi primăm. Durerile lor nu contează. Poverile lor nici atât. Nu știm să-i ascultăm. Gorki zicea: “Nu e important ce spune omul, ci de ce o spune”.
Privirea de sus e viață superficială. E distanță față de aproape. E lipsă de zoom. De adevăr.
Ne face “insensibili la cotidian”, vorba lui Pleșu.
Le aminteam ieri la biserică fraților că ne lipsește sensibilitatea. Empatia. Că înainte de-a face un bine analizăm merituozitatea semenului. Avem false lucidități, presentimente. Ne gândim la obstacole, la timpul ce ne separă încă de ele. Privim chiorâș la predicator. Disprețuim tinerețea Timoteilor din biserici. Dar și perii albiți pe filele Scripturii. Utilizăm prea des pensula neagră. Nu îmbrățișăm săracii și nu dăm șanse de reabilitare risipitorilor. Ne uităm la ei ca din avion. Mărunți… Și în lucrurile mărunte se află Dumnezeu.
Ceea ce e dureros prieteni, este că tot privind de sus nu mai avem cum să vedem în sus. Vom avea numai lumea pe retină. Iar Cerul, Hristos, sunt muuult, muuult, peste ea! Mântuitorul, ce e net mai bogat decât domnul Stanford, într-o zi a ridicat Biserica. Instituţie care, de două mii de ani n-a pierdut locul unu. Cu toate că ştim asta, paradoxal, ne place mai mult harvardul lumii.
Priviți în sus prieteni! Privirea în sus urcă. Cea de sus coboară…
Nicolae Geantă
Reporter: – Un creştin evanghelic lutheran a ajuns preşedintele României. Aţi crezut vreodată că aşa ceva este posibil?
Kilian Dörr: – Este o bucurie pentru noi, dar mai ales este un semn de maturitate pentru societatea românească, pentru deschiderea ei. Cred că dă un semnal foarte bun către toată Europa şi, de aceea, mă bucur.
Reporter: – Domnul Iohannis este un membru activ al comunităţii? Credeţi că va continua să fie un creştin practicant şi după ce se va instala la Cotroceni (dacă a fost până acum)?
Kilian Dörr: – Da, domnul Iohannis este un membru ca oricare altul în parohia noastră. El a fost membru în consiliul bisericesc timp de 8 ani, din 2003. Soţia lui este membră în parohia catolică din Sibiu. Bisericile sunt aproape. Deseori o însoţeşte pe dânsa la biserică. Dar, bineînţeles, este şi prezent din când în când la noi şi a fost practicant şi activ chiar în consiliu. La noi este principiul locului. Deci, sigur, dacă va fi la Cotroceni, va fi mai mult în Biserica Lutherană de pe Strada Lutherană. E o biserică istorică, aproape de palat.
Reporter: – A apărut o petiţie pe internet, prin care se cere ca domnul Iohannis să fie botezat ortodox, pentru a putea fi menţionat în biserici.
Kilian Dörr: – E un nonsens. Dar este şi un semn al maturităţii oamenilor, că pot distinge între confesiuni. Eu zic că pentru oricine se poate ruga în biserică. Este clar că nu trebuie luată în considerare (petiţia – n.r.).
Reporter: – Credeţi că Biserica Ortodoxă s-a implicat în campanie? Aţi simţit o ostilitate faţă de candidatul Iohannis din cauza confesiunii lui?
Kilian Dörr: – Numai ce era prezent în media. Local, la Sibiu, nu s-a simţit. Chiar dimpotrivă. Între cei pe care îi ştiu, ortodocşi şi preoţi, era clară deschiderea şi susţinerea, mai ales că este o bună colaborare ecumenică în Transilvania.
Kilian Dörr (Foto: Silvana Armat/Turnul Sfatului)
Reporter: – În campanie s-au folosit atacuri la biserică, iar Biserica Lutherană a fost atacată pe problema retrocedărilor. Ce părere aveţi despre acuzaţiile care vi s-au adus, că aţi primit proprietăţi ilegal?
Kilian Dörr: – Eu vreau să pun problema invers. Statul a folosit aceste proprietăţi ilegal, confiscate ilegal, timp de 40 de ani. Acuma retrocedează cu greu, la 25 de ani după căderea comunismului. Tot se mai gândeşte dacă da sau dacă nu. Deci a putut să le preia peste noapte, în decurs de o zi, şi le-au trebuit urmaşilor comuniştilor 25 de ani şi tot nu au reuşit să facă măcar un pic de dreptate în acest sens. Dacă o privim aşa, nu ştiu cine e mai legal sau mai ilegal, dacă avem dreptul la proprietate. În altă ordine de idei, domnul Iohannis nu a avut absolut nimic de-a face cu retrocedările. El a fost primarul Sibiului şi comisia Guvernului – există o comisie specială care se ocupă de retrocedări – a redat şi a analizat dosarele, cererile de retrocedare, şi le-a admis şi au fost retrocedate unele imobile care au fost construite de parohiile noastre.
Reporter: – Deci nu v-aţi trezit cu controale de la Guvern? Domnul Ponta a trimis Corpul de Controal al Guvernului, în campanie, la Sibiu, să verifice retrocedări…
Kilian Dörr: – Cred că asta i-a adus destul de multe antipatii. A avut un efect invers.
Reporter: – Veţi păstra legătura cu domnul Iohannis? Sau veţi fi prezent la ceremonia de investitură, ca reprezentant al cultului dumneavostră?
Kilian Dörr: – Desigur, păstrăm legătura. La investitură va fi prezent probabil episcopul.
Reporter: – Credeţi că domnul Iohannis va fi preşedintele care va asigura libertatea de conştiinţă şi separarea dintre Stat şi Biserică?
Kilian Dörr: – Sigur. De acest lucru sunt convins şi este chiar simbolul acestei direcţii în România.
